duminică, 21 iulie 2013

Fundația Liviu Marian Pop sprijină Asociația Club Sportiv ”Gold Stars” Baia Mare

Fundația Liviu Marian Pop vine în sprijinul Asociației Club Sportiv ”Gold Stars” Baia Mare, înființată cu scopul de a promova înotul în rândul băimărenilor trecuți de 25 de ani. Totodată, doritorii au posibilitatea de a concura la competițiile de înot destinate celor care iubesc acest sport sau, fie că l-au practicat sau nu, își doresc să reprezinte municipiul Baia Mare și implicit județul Maramureș și România la competițiile de natație naționale și internaționale destinate categoriei masters.
 
”Marea noastră problemă atragerea de fonduri pentru participarea la competiții. Obiectivul principal pe care îl avem este Campionatul Mondial din 2014, care se va desfășura în Canada. Însă până atunci, în acest an, mai avem două concursuri importante, în Ungaria și Reșița. Mulțumim pe această cale senatorului Liviu Marian Pop, care și-a manifestat deschiderea de a ne ajuta în activitatea noastră”, a punctat Andreea Szigyarto, președinta Asociației Club Sportiv ”Gold Stars” Baia Mare. 
Fundația Liviu Marian Pop și-a luat angajamentul să suporte toate cheltuielile necesare intrării la Bazinul ”Gheorghe Demeca” din Baia Mare în vederea desfășurării antrenamentelor sportive. De asemenea, membrii clubului sportiv băimărean și-au manifestat deschiderea de a sprijini fundația de fiecare dată când va fi nevoie de voluntari și de a promova fundația prim imprimarea logo-ului pe echipamentele sportive. Cele două organizații nonguvernamentale vor colabora în continuare încercând să deruleze proiecte împreună astfel încât să sprijine familiile aflate în dificultate din Maramureș. Se va avea în vedere și moto-ul clubului sportiv - ”Sănătate prin sport” -, care se va reflecta în acțiunile viitoare ale celor două ONG-uri.

joi, 11 iulie 2013

Broşura ”Professorium”, prezentată membrilor FSLI

„Professorium – Întrebări şi răspunsuri pentru învăţământul preuniversitar” a fost prezentată şi în faţa membrilor Federaţiei Sindicatului Liber din Învăţământ (FSLI). Volumul I cuprinde întrebările adresate senatorului  Liviu Marian Pop de cadrele didactice care s-au aflat într-un moment de incertitudine. Cu siguranţă membrii de sindicat vor reuşi, pe baza acestei broşuri, să rezolve mare parte a problemelor angajaţilor din învăţământul preuniversitar.

”Îmi doresc să îi sprijin pe profesori şi în mod special să vin în întâmpinarea problemelor cu care se confruntă. Având în vedere că mare parte a cadrelor didactice au  nelămuriri în privinţa cadrului legislativ, mi-au adresat foarte multe întrebări. M-am gândit că editând această broşură voi  reuşi să rezolv mare parte a necunoscutelor ivite în anumite momente ale carierei lor. Sper să editez câte un nou număr din şase în şase luni”, a spus Liviu Marian Pop.

Broşura poate fi răsfoită şi on-line pe site-ul Fundaţiei Liviu Marian Pop, http://fundatialiviupop.blogspot.ro/, precum şi pe site-ul personal al parlamentarului, www.liviumarianpop.ro .