marți, 1 iulie 2014

Alege să fii informat! - 1 iulie, Ziua Mondială a Arhitecturii

Dintre toate formele de artă, arhitectura este cea care are cel mai mare impact asupra vieţii noastre cotidiene. In viaţa de zi cu zi, nu toţi oamenii au de-a face, în mod obligatoriu, cu pictura sau sculptura, însă arhitectura are de regulă un impact vizual cotidian asupra omului de pe stradă şi nu numai.

Astăzi, 1 iulie este sărbătorită Ziua Mondială a Arhitecturii. Arhitectura face parte din artele vizuale şi este apreciată în raport cu aspectul artistic. În mod curent, termenul de „arhitectură" este subînţeles drept arta şi ştiinţa de a construi, dar etimologic, sensul termenului, tradus din greacă: „arhi" cu sensul de „cel mai" sau „cea mai", iar „tectura" derivă de la „tecton" ce înseamnă „constructor", ar oferi sensul deplin: „cel mai constructor", sau prin extensie, - „arhitectura este mai mult decît construcţie". Această departajare a operelor de arhitectură de la simplele construcţii este obţinută prin acordarea clădirilor calităţilor estetice.