FUNDAȚIA LIVIU MARIAN POP a organizat în data de 21 septembrie, Concursul de pictură - Pacea prin ochi de copil, cu ocazia Zilei Internaționale a Păcii, în parteneriat cu Centrul pentru Educaţie Incluzivă Târgu Lăpuş. Acțiunea s-a derulat prin intermediul profesorilor voluntari ai fundației din orașul Târgu Lăpuș.
Principalul obiectiv al acestei activități a fost de a le oferi copiilor oportunitatea să-și exprime într-un mod original și creativ, viziunea și ideile cu privire la semnificația păcii în societate. Cei 8 artiști implicați în concurs au ales să picteze pacea prin culori vii, calde sau reci, conturând flori, baloane, albastrul infinit al cerului și multe inimi.
În deplină armonie, captivați de activitatea derulată și îndrumați de profesorii asistenți, copiii s-au simțit agenți ai păcii în comunitatea lor.
Pentru lucrările realizate, micii pictori au fost recompensaţi cu premii și cadouri oferite de organizatori.