marți, 16 iunie 2015

Alege să fii informat! - 17 iunie - Ziua Mondială pentru Combaterea Deşertificării şi a Secetei

În fiecare an, pe data de 17 iunie sărbătorim Ziua Mondială pentru Combaterea Deşertificării şi a Secetei. Data de 17 iunie a fost proclamată de către Adunarea Generală în anul 1994 (rezoluţia 49/115) în cadrul căreia, la Paris a fost semnată, Convenţia Internaţională de luptă împotriva deşertificării.

Deșertificarea este generată de reducerea suprafețelor acoperite cu vegetație, de intensificarea severă a eroziunii solului și a salinizării. Activităţile umane sunt cauza principală cea mai frecventă a procesului de deşertificare. Supracultivarea epuizează solurile. Despăduririle înlătură copacii care susţin solul fertil de pământ. Prin plantarea de arbori şi alte plante care menţin calitatea solurilor, putem combate fenomenele de deșertificare.

Tema pentru anul 2015 a Zilei Mondiale pentru Combaterea Deşertificării şi a Secetei aleasă de Națiunile Unite este “Pregătirea securității alimentare pentru toți prin sisteme de alimentare durabile”. Sloganul ales pentru acest an de către Națiunile Unite este “Nu există un lucru precum un prânz gratuit. Să investim într-un sol sănătos.” și vizează schimbarea practicilor noastre de utilizare a terenurilor, accesul la tehnologie al micilor agricultori, investiții în practicile durabile ale terenurilor, menținerea unui echilibru în procesul de utilizare a terenurilor, mai multe acțiuni eficiente în combaterea deșertificării. 

Cu ocazia celebrării acestei zile statele lumii întregi sunt invitate să dedice această zi mediatizării necesităţii cooperării internaţionale pentru combaterea deşertificării şi efectelor secetei.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu