Valentine's Day este ziua în care, în fiecare an, îndrăgostiţii din toată lumea îşi fac cadouri dintre cele mai diverse, celebrând astfel dragostea care îi leagă, însă această sărbătoare nu a avut dintotdeauna o importanţă deosebită, ci a prins contur odată cu trecerea timpului.
Un personaj legat de acestă zi este Cupidon. În mitologia romană, Cupidon, fiul lui Venus, este zeul dragostei, iar imaginea sa este asociată cu Ziua Îndrăgostiţilor. La naştere, Jupiter a vrut să scape de Cupidon, dar mama sa, Venus, l-a ascuns în pădure, unde acesta a învăţat să folosească arcul pe animale, înainte de a-l folosi pentru a lega destinul oamenilor.
În acest an, Cupidon a fost adus de Fundația Liviu Marian Pop printr-un parteneriat cu Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga” din Baia Mare, printre elevii clasei a VI-a D, unde a dovedit a fi un mare petrecăreț.
Prin activitățile specifice desfășurate, elevii și-au manifestat creativitatea, spontaneitatea și inventivitatea, confecționând felicitări, organizând jocuri, concursuri și karaoke.
Pentru tinerii care sunt foarte deschiși la tot ceea ce înseamnă nou și la tot ceea ce are un impact major asupra vieții de zi cu zi, un astfel de proiect aduce un plus în coeziunea socială și interumană, promovează sentimente din cele mai alese și dezvoltă o atitudine pozitivă față de semeni.
În acest sens, activitățile desfășurate de Fundația Liviu MarianPop contribuie la dezvoltarea parteneriatului dintre școală și societate, fiind un demers de educație non-formală, atât de necesar școlii românești.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu