În cadrul săptămânii ”Altfel”, Fundația Liviu Marian Pop și Asociația Sorin Vlașin - Împreună pentru Maramureș organizează un maraton artistic. Acțiunile au debutat ieri, la Sighetu Marmației, cu un concurs de desene, prin care elevii au demonstrat cât de importantă este iubirea și prietenia. A urmat apoi un concurs de compuneri, la care participanții au avut la dispoziție 10 cuvinte, pe baza cărora să descrie prietenia, colegialitatea și iubirea în familie. La fel de iscusiți s-au dovedit a fi și elevii care au luat parte la concursul de desene pe asfalt având ca temă non-violența.Toți școlarii s-au ales cu o pictură pe față, în semn de apreciere pentru efortul depus, dar și cu fel de fel de cadouri oferite de organizatori.
Astăzi, 9 aprilie, maratonul va continua cu ”Carnavalul de Paște”. Fiecare copil își va realiza propria mască pe care o va purta la carnaval, materialele necesare fiind asigurate de cele două organizații non-guvernamentale. Tema pe care o vor aborda participanții va trebui să se axeze pe Sărbătoarea Floriilor.
Acțiunile vor continua la Sighetu Marmației, dar și la Vadu Izei. Cu siguranță atât prichindeii, cât și tinerii se vor lăsa cuprinși de Maratonul artistic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu