joi, 19 martie 2015

Alege să fii informat! - 20 martie - Ziua Internaţională a Fericirii

Ziua Internaţională a Fericirii a fost sărbătorită pentru prima dată în 2013, pe data de 20 martie. Decizia fost luată în 2012 de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU).ONU speră ca iniţiativa să încurajeze guvernele să ia în considerare starea de bine a cetăţenilor şi să nu îşi mai concentreze eforturile doar pe creşterea economică.

”Căutarea fericirii este unul dintre obiectivele fundamentale ale fiinţei umane”, arată Adunarea ONU în Rezoluţia adoptată prin consens. Documentul cere celor 193 de ţări membre să celebreze această zi ”în manieră potrivită, în special prin activităţi educative” şi să abordeze politici publice care să crească bunăstarea popoarelor.

„Fericirea poate avea diferite semnificaţii pentru oameni. Dar toţi putem cădea de acord asupra unui lucru: acela că fericirea înseamnă să lucrăm împreună la încheierea conflictelor, la eradicarea sărăciei şi a altor condiţii regretabile în care foarte mulţi dintre semenii noştri trăiesc”, este mesajul transmis de secretarul Naţiunilor Unite Ban Ki-moon, la prima Zi Internaţională a fericirii.

Ce putem face dacă vrem să fim fericiţi?

- Să luăm decizia de a fi fericiţi şi să facem ceva în acest sens, să nu rămânem în poziţia spectatorului imparţial.

- Să depunem eforturi, să nu dăm înapoi în faţa oricărui lucru dificil; fericirea se cultivă şi se construieşte în timp, puţin câte puţin.

- Să savurăm toate formele de fericire: fericirea că trăim, că avem cele necesare traiului, că aparţinem unei familii, colectivităţi şi că putem face multe activităţi.

- Să nu ne lăsăm pradă mâhnirii, oferindu-ne mici momente de fericire şi detaşare, cât mai des posibil.

- Să facem din fericire un scop, nu o obsesie.

- Să” grădinărim” fericirea, pentru că ea presupune eforturi şi timp, fără să simţim dezamăgirea dacă ea nu apare imediat.

- Să cultivăm o conştiinţa a fericirii, să ţinem ochii deschişi spre ea.

- Să nu acceptăm nici o fericire care se câştigă în detrimentul celor mai mulţi.

- Să fim optimişti, să presupunem în faţă incertitudinii că există o soluţie favorabilă şi să acţionăm pentru a o pune în practică.

Ziua dedicată ”fericirii mondiale” coincide cu Ziua internaţională a Francofoniei, sărbătorită anual în 20 martie prin diverse manifestări de promovare a limbii franceze. Pe data de 20 martie este marcat şi echinocţiul de primăvară.





ziarulunirea.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu